Rânduiala Antifoanelor la Sf. Liturghie

Cuvinte duhovnicești Iulie 24, 2018

Rânduiala Antifoanelor

Duminica și la sărbătorile sfinților

Antifonul I: Psalmul 102 cu Slavă … Și acum ... Binecuvintează suflete …

Antifonul II: Psalmul 145 cu Slavă … Și acum … Unule-Născut …

Antifonul III: Stihiri de la Octoih (Duminica) sau de la Canonul Mineiului (de obicei din a 3-a și a 6-a, oricum se respectă indicațiile de la Minei) cu Fericirile ca stihuri. În practică, se pot citi sau cânta stihirile, Slavă … Și acum … apoi Fericirile și Vohodul, după care Veniți să ne închinăm (Ps. 94: 6), adaptat Duminicii sau sfinților.

Praznicile împărătești

Au psalmii lor pe care îi folosesc ca stihuri, iar ca stihiri, se cântă cele precizate de cărțile de cult ale perioadei respective (Minei, Triod și Penticostar).

În zile de rând (sărindar, cerc pastoral-misionar, sâmbăta sau la moși, etc.)

Antifonul I: trei Stihiri, Slavă … Și acum … . Stihurile sunt din Ps. 91, vs. 1, 2 și 15:

  1. Bine este a lăuda pe Domnul și a cânta numele Tău, Preaînalte

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuiește-ne pe noi

  1. A vesti dimineața mila Ta și adevărul Tău în toată noaptea

Pentru rugăciunile …

  1.  Drept este Domnul Dumnezeul nostru și nu este nedreptate întru Dînsul

Pentru rugăciunile …

Slavă … Și acum … tot aceasta.

Antifonul II: trei Stihiri, Slavă … Și acum … . Stihurile sunt din Ps. 92, vs. 1, 2 și 7:

  1. Domnul a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere și S-a încins

Pentru rugăciunile sfinților Tăi, Doamne, mântuiește-ne pe noi

  1. Pentru că a întărit lumea care nu se va clătina

Pentru rugăciunile …

7. Mărturiile Tale s-au adeverit foarte. Casei Tale se cuvine sfințenie, Doamne, întru lungime de zile

Pentru rugăciunile …

Slavă … Și acum … tot aceasta.

Antifonul III: trei Stihiri, Slavă … Și acum … . Stihurile sunt din Ps. 94, vs. 1,2-3 și 4-5:

  1. Veniți să ne bucurăm de Domnul și să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru.

Mântuiește-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ești minunat întru sfinți, pe noi ce-ți cântăm Ție Aliluia

  1. Să întâmpinăm fața Lui întru laudă și în psalmi să-I strigăm Lui, Că Dumnezeu mare este Domnul și Împărat mare peste tot pământul

Mântuiește-ne pe noi …

  1. Că în mâna Lui sunt marginile pământului și înălțimile munților ale Lui sunt. Că a Lui este marea și El a făcut-o pe ea, și uscatul mâinile Lui l-au zidit.

Mântuiește-ne pe noi …

Slavă … Și acum … tot aceasta.

Vohodul, Înțelepciune, drepți, apoi Veniți să ne închinăm (adaptare vs. 7) și iar Mântuiește-ne pe noi …

Tot antifoane duminicale se cântă și în zilele de rând dintre: 1-14 sept.; 1-25 dec.; 1-6 ian.; 1-6 aug..

Regula generală este că de sunt stihiri la fericiri pentru sfânt, se cântă antifoanele duminicale; dacă nu sunt, chiar dacă avem Apostol sau Evanghelie pentru el, se cântă antifoanele de rând.

Psalmul 102

1.

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui.

2.

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.

3.

Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;

4.

Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări;

5.

Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.

6.

Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate.

7.

Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale.

8.

Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.

9.

Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia.

10.

Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă,

11.

Ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.

12.

Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre.

13.

În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El;

14.

Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem.

15.

Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori.

16.

Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său.

17.

Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul,

18.

Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui

19.

Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte.

20.

Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la vârtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui.

21.

Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceţi voia Lui.

22.

Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

 

Psalmul 145

1.

Laudă, suflete al meu, pe Domnul.

2.

Lăuda-voi pe Domnul în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi.

3.

Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire.

4.

Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.

6.

Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele din ele; Cel ce păzeşte adevărul în veac;

7.

Cel ce face judecată celor năpăstuiţi, Cel ce dă hrană celor flămânzi. Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi;

8.

Domnul îndreaptă pe cei gârboviţi, Domnul înţelepţeşte orbii, Domnul iubeşte pe cei drepţi;

9.

Domnul păzeşte pe cei străini; pe orfani şi pe văduvă va sprijini şi calea păcătoşilor o va pierde.

10.

Împărăţi-va Domnul în veac, Dumnezeul tău, Sioane, în neam şi în neam.

 

Citește alte articole despre: antifoane