În afara Bisericii, cât bine și cât adevăr poate primi cineva în făptura și în viața sa, atât Îl are pe Dumnezeu locuind în el. Această locuire este fragilă și temporară, după cum locuiește și este prezent focul într-un ceaun încins pe foc, chiar și până la roșu. Dacă scade temperatura, nu se mai vede focul, ci doar ceaunul, iar dacă se pierde focul, ceaunul devine fontă rece. Prin Hristos, focul, sau apa cea vie, ard, respectiv tresaltă, din interiorul omului, și nu îl părăsesc definitiv niciodată până la sfârșitul lumii.
Anul III, nr. 65, 12 iulie 2020
Speranța Sfântului Ilie
Foaie săptămânală a Parohiei Sf. Ilie cartier Speranța din Piatra-Neamț
Duminica a 5-a după Rusalii (vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei)
Tema Duminicii este lupta cu vrăjmașii nevăzuți.
Apostolul citit ne îndeamnă să conștientizăm că mântuirea vine din relația noastră intimă și profundă cu Domnul Hristos, nu din respectarea mecanică a unor legi și obiceiuri care ni se par nouă că ar fi nucleul și temelia credinței.
Noi credem și trăim—de aceea și mărturisim, realitatea că Dumnezeu, prin Fiul Său întrupat, înviat și slăvit, și prin Duhul Sfânt Mângâietorul, locuiește în noi, unit cu noi, de aceea nu există șanse de a fi biruiți de minciuna și de puterea celui viclean. Sfinții, care trăiesc deplin această realitate, ne învață și pe noi cum să nu ne amăgim pe noi înșine, cum să interpretăm semnele lui Dumnezeu în viața noastră, ba chiar, prin darurile lor, demonstrează că această locuire, din ei și din noi, ne direcționează în viață.
În afara Bisericii, cât bine și cât adevăr poate primi cineva în făptura și în viața sa, atât Îl are pe Dumnezeu locuind în el. Această locuire este fragilă și temporară, după cum locuiește și este prezent focul într-un ceaun încins pe foc, chiar și până la roșu. Dacă scade temperatura, nu se mai vede focul, ci doar ceaunul, iar dacă se pierde focul, ceaunul devine fontă rece. Prin Hristos, focul, sau apa cea vie, ard, respectiv tresaltă, din interiorul omului, și nu îl părăsesc definitiv niciodată până la sfârșitul lumii.
Chiar și când crede în Hristos, dar rămâne în afara Bisericii, omul selectează cum vrea binele și adevărul lui Dumnezeu, mila și înțelepciunea Sa, ajungând de multe ori să le interpreteze și să le aleagă cum vrea, așa cum au făcut evreii cu Mântuitorul și toți ereticii sau filozofii, până astăzi. Când face parte din trupul Domnului, când este altoit pe tulpina Lui, omul ia cuvintele din lăuntrul inimii sale, le verifică pe propria trăire.
Vedem aici cât de important este să trăiești credința, altfel nu o pricepi. Mai rău, dacă ai studii teologice, ești și preot, dar nu respecți nici slujbă, nici canoane, interpretezi și pe sfinți după păcatele tale, ajungi să chinui oamenii cu puțina și pervertita ta cunoștință, îndrumător orb care duci și pe alții în groapă. Până ajungem să simțim harul arzând și tresăltând în noi, și ne convingem sub sfătuirea unui duhovnic încercat că e har și nu păcăleală drăcească, călătorim cu întrebarea, și avem grijă pe cine întrebăm, și primim cu ascultare cuvântul adevărului.
Sf. Evanghelie ne avertizează în privința puterii și lucrării vrăjmașului diavol în lume, prin forma extremă în care se poate vedea ce înseamnă să locuiască el în om, posesia demonică. Apostolul ne vorbește de locuirea lui Dumnezeu în noi, Evanghelia ne arată cum e când locuiește diavolul. Pe de o parte avem sfinții, pe de alta, demonizații.
Pe o treaptă mai jos decât posesia demonică efectivă se găsește o prezență parțială, prin patimi sau vicii, care înrobesc pe om și când se manifestă, arată o față nefirească a sa, de fapt fața demonului.
Cu cât omul are mai multe vicii, cu atât este mai neom, de nerecunoscut, ajungând să nu mai știe ce înseamnă normalul, firescul.
Tot o îndrăcire, de scurtă durată, o reprezintă fiecare păcat, oricât de mic. Unele ne întrerup activitatea pentru câteva clipe, ca un strănut, altele minute sau ore, ca o durere de cap, și dacă nu ne dăm seama de panta pe care alunecăm, sau bagatelizăm lucrurile, ajung să se prefacă în vicii, care la rându-le se adună, se asociază, sub influența demonilor specializați pe ele, pentru ca omul să ajungă într-o stare de confuzie și neputință din care să nu mai iasă.
Demonii nu au putere decât dacă le-o dăm noi, acceptând să discutăm cu ei și să primim începutul gândurilor și sentimentelor și chiar impulsurilor trupești cu care ne ofertează. Sf. Paisie Aghioritul, sărbătorit în această duminică, vorbește pe larg despre câtă putere dăm noi celui rău în viețile noastre prin păcate, pornind de la gând.
Prin înclinațiile pe care le avem spre diferite gânduri, impulsuri, plăceri, activități pătimașe, suntem predispuși la cădere în ispită. La fel pățim dacă acceptăm în minte amintiri ale unor păcate trupești sau care au legătură cu trupul.
Dacă nu suntem atenți la ce gânduri ne vin în cap, ce sentimente ne încearcă, ce semnale ne trimite trupul la un moment dat, o să reacționăm la ispită fără să gândim, ca și cum ispita ar veni din interiorul nostru, și nu din afară. Omul educat și care se educă mereu, care se găsește în stare de priveghere, trezvie duhovnicească, care duce un regim de viață cumpătat, care zice cât de des ”Doamne Iisuse” ori altă rugăciune scurtă, are o anumită imunitate la rău, la ispită, o simte ca pe ceva străin, o pune în balanță cu năzuințele sale duhovnicești, de viață curată, de familie binecuvântată, de primire a Sf. Împărtășanii, de urcuș neabătut și neîntârziat spre cer.
Demonii nu ne cunosc gândurile, dar au multă experiență și sunt buni psihologi. Ei cunosc și văd, ca la computerul tomograf, ce au al lor în noi, gânduri, simțiri, și pe baza acestei vederi caută să-și înmulțească lucrarea și prezența în noi, acum, dar și dincolo, în Iad. Când sufletul se înalță spre cer, ei încearcă să-l tragă de păcatele aflătoare în el. În Iad, mintea și simțirea omului sunt supuse la o presiune extremă, resimțită ca un chin. Pe de o parte, diavolii zgândăresc păcatele, pe de alta, prezența lui Dumnezeu, dincolo de întunericul minții noastre, cerând un răspuns total și pe loc, exact ceea ce pe pământ puteam oferi treptat și în timp, protejați de acoperământul material a lumii create.
Unii avem tendința de a respecta pe Dumnezeu de la distanță, considerându-ne păcătoși și mulțumindu-ne ”smeriți”, de fapt fățarnici, cu viața noastră. Îl chemăm la Botez, nuntă, înmormântare și parastas, Îl vizităm la Prohod și Înviere. Să nu ne amăgim, nu putem sluji la doi domni, există și pentru noi undeva o biserică și un preot alături de care să reușim să facem progrese duhovnicești.
Joi, 16 iulie, ora 18.00, Spovedanie. Am strâns 700 de lei pentru hram. Vecernia de hram va fi duminică, 19 iulie, ora 18.00.