Credincioșii noștri ortodocși sunt obișnuiți – mai degrabă la țară decât la oraș – să plătească o contribuție anuală în folosul Bisericii de care aparțin. Aceasta se hotărăște de către Adunarea parohială, la propunerea Consiliului parohial și este benevolă.
- Considerații pe baza textelor biblice -
Credincioșii noștri ortodocși sunt obișnuiți – mai degrabă la țară decât la oraș – să plătească o contribuție anuală în folosul Bisericii de care aparțin. Aceasta se hotărăște de către Adunarea parohială, la propunerea Consiliului parohial și este benevolă.
Contribuția ortodoxă nu se adună direct de stat ca un procent din salariul credinciosului, ca în alte țări, nici nu se calculează ca o zeciuială din venitul net al familiei, ca la alte culte.
Pe lângă această contribuție, considerată de fiecare, după socotința și priceperea sa, ca un minim necesar din partea familiei sale pentru cheltuielile Bisericii, ori ca un impozit bisericesc, după modelul celui laic, ortodocșii noștri sunt obișnuiți să mai ofere Bisericii bani, produse ori să presteze activități voluntare în folosul ei. În mintea lor există această distincție clară între contribuție, privită ca o datorie de conștiință și bun simț, și celelalte daruri pe care le fac Bisericii și preotului slujitor, numite donații sau ofrande. Ei consideră o rușine, o necuviință să vină la Biserică fără să dea ceva, să beneficieze de un serviciu religios fără să contribuie cu ceva, fie și o lumânare, să nu dea preotului cât de puțin pentru ”osteneala” de a-i fi ajutat sau călcat pragul. Pe de altă parte, se observă mulți credincioși care nu frecventează biserica, dar plătesc conștiincioși contribuția.
Convingându-mă de-a lungul anilor că Biserica Ortodoxă păstrează multe comori de tradiție, și încă în mare parte corect, în ciuda puținătății celor care le cunosc înțelesul, am dorit și eu să văd care este fundamentul dumnezeiesc al acestei stări de fapt și iată concluziile – nu le consider finale – pe care le propun.
În ciuda faptului că fiecare familie are posibilitățile ei, contribuția este fixă (undeva între 30 și 50 de lei) și nu se poate da nici mai puțin, dar nici mai mult. Rădăcinile acestui fapt se găsesc în istoria vechiului popor ales, acum 3400 de ani, când Dumnezeu cere, cu prilejul fiecărui recensământ efectuat în popor, ca fiecare bărbat de la douăzeci de ani în sus să plătească o răscumpărare fixă, de jumătate de șekel (13-21 lei noi, socotit la prețul actual pentru argintul pur). Nici săracul nu avea voie să dea mai puțin, nici bogatul mai mult. Banii se foloseau integral pentru lăcașul sfânt (pe atunci Cortul Sfânt) și cine nu plătea trebuia să se aștepte la pedeapsa lui Dumnezeu (Ieșire 30: 11-16). Ulterior, jumătatea de șekel (măsuri alternative: cinci ghere, doi dinari, două drahme sau jumătate de statir) s-a transformat într-o contribuție pe care fiecare evreu o plătea pentru ca templul să aibă de unde achiziționa tot ce trebuie pentru jertfele din cursul unui an întreg. Contribuția se plătea în Luna Adar (ultima lună a anului religios), ca începând cu luna Nisan, să se folosească jertfe achiziționate din contribuția nouă. Cine nu plătea un an, trebuia să recupereze în anii următori. Exista de asemenea prevederea de a se da un pic peste demișekel, pentru a-l feri de devalorizare.
Sf. Petru este întrebat de cei care strângeau această contribuție dacă Învățătorul Hristos nu plătește și El această sumă (pe atunci două drahme), și pescuind după indicațiile Mântuitorului, găsește în stomacul unui pește un statir, care acoperea contribuția și pentru el, și pentru Domnul Iisus Hristos (Matei 17: 24-27). Ulterior, Sf. Pavel reclama că în cazul Sf. Petru, credincioșii contribuiau pentru întreținerea lui, iar pentru sine și Sf. Barnaba, aceasta nu se întâmpla și se încălca astfel porunca lui Dumnezeu (I Corinteni cap. 9).
Pe lângă această contribuție, evreul era îndemnat să nu fie văzut înaintea feței lui Dumnezeu cu mâna goală (Ieșire 23: 15; 34: 20) și să aducă din primele roade ale pământului, din primii pui ai animalelor sale domestice de a căror lână sau lapte se folosea, și orice altfel de jertfe curate, fără prihană, inclusiv țesături sau bani, de bunăvoie. Sf. Pavel îndemna de asemenea ca strângerea de ajutoare pentru săraci să se facă din inimă, de la fiecare credincios, cu încredințarea că pe de o parte nimeni nu va sărăci, pe de alta că va culege multiple roade în plan duhovnicesc (II Corinteni cap. 8 și 9). Cu alte cuvinte, pe lângă ceea ce era considerat o datorie, se încuraja, cu precizări și exemple, și ce să se mai dăruiască pe lângă contribuție.
Când Mântuitorul spune Sf. Petru, în citatul menționat mai sus, că Dumnezeu nu strânge contribuții de la fii, ci de la slujitori, abrogă sistemul contribuției obligatorii, deoarece în creștinism suntem toți fii ai lui Dumnezeu, prieteni și frați ai Fiului Său Unul-Născut (Ioan 15: 15; Romani 8: 16; Evrei 2: 11). De altfel, Sf. Petru plătește, pentru a nu da prilej de sminteală asupra Învățătorului, doar dajdia pentru ei doi.
Dacă Sf. Pavel amintește despre datoria de a se contribui pentru întreținerea Apostolilor ca aceștia să se concentreze pe slujirea lor, dar nu impune, nu amintește vreo pedeapsă divină sau administrativă, înseamnă că el face apel la o normalitate, la o regulă, dar nu o fundamentează pe sentimentul datoriei, ci pe conștiință, pe dragostea față de cei care lucrează în ogorul Bisericii. De altfel, el cere mereu credincioșilor să-și deschidă și lărgească inima și să nu îndurereze pe păstorii lor care priveghează asupra sufletelor lor și dau seamă pentru ele, căci aceasta ar face nelucrător harul pentru cei care s-ar comporta astfel (II Corinteni 6: 11-13; Evrei 13: 16-17).
Așadar, sistemul actual ce prevede o contribuție necesară, fixă, dar benevolă, pe lângă care se aduc de credincioși multiple și felurite alte daruri, este pe deplin normal și justificat. Nici un ortodox nu poate ignora, după cuvântul Sf. Pavel, îndemnul conștiinței de a plăti contribuția și de a fi cât mai darnic cu lăcașul de cult, slujitorii și rugătorii acestuia.
Ar mai fi multe de spus, mai ales dacă am intra pe terenul spuselor Sfinților Părinți în privința acestui subiect, dar socotesc suficientă această expunere sintetică pentru a arăta cât de tradițională și biblică este actuala concepție și practică a Bisericii în privința a ceea ce credincioșii oferă pentru casa Domnului.
Prof.dr.pr. George Chirița
Parohia ”Sf. Ilie” cartier Speranța, Piatra-Neamț
contributia_anuala_a_credinciosilor.doc
