Foaia parohială, nr. 78

Anul IV, nr. 78, 11 octombrie 2020

Speranța Sfântului Ilie

Foaie săptămânală a Parohiei Sf. Ilie cartier Speranța din Piatra-Neamț

Duminica a 21-a după Rusalii (Pilda semănătorului)

A Sfinților Părinți de la Sinodul al 7-lea ecumenic

Apostolul duminicii ne aduce aminte de adevărul fundamental că Dumnezeu locuiește înăuntrul nostru, viețuiește în noi, și creștinii sunt răspunzători pentru tot ce fac în afara acestei vieți, înviate și veșnice. Dumnezeu nu se face părtaș la păcatele noastre săvârșite după Botez, ele ne aparțin în întregime, dar dacă noi nu simțim această viață de har, de lumină, de înțelepciune și putere, dacă ea nu se vede în afară, înseamnă că nici dincolo de pragul vieții pământești nu voi avea parte de ea. Această viață nu este un rod crescut din niște principii care au însămânțat făptura noastră, ci chiar viața lui Dumnezeu, Care vrea să fie și a noastră, cât mai mult, și viețuind cu Dumnezeu în Biserică și în lume, ne apropiem simțit unul de altul.

Sf. Evanghelie în cinstea Sfinților Părinți de la Sinodul al 7-lea ecumenic am auzit-o de fiecare dată când am prăznuit un sobor de Sfinți Părinți. Este un cuvânt cald, de suflet, o privire intimă în inima Mântuitorului, prin descoperirea cuvintelor cu care S-a adresat Tatălui ceresc înainte de pătimirea Sa de bunăvoie cea pentru noi.

Ca frate mai mare și mijlocitor al înfierii noastre de către Tatăl, Mântuitorul Iisus Hristos ține mult la noi și vrea să rămânem o familie unită, generație după generație. Știe cât de important este ca Dumnezeu Însuși să fie în mijlocul nostru, având grijă de noi și educându-ne până ce viața noastră arată a oameni curați și duhovnicești. Știe câte pericole apar, cât durează o astfel de despătimire a omului, cât ne ia fiecăruia până învățăm să apreciem această familie și bunătățile ei, să o iubim din toată ființa, să conviețuim alături unii de alții, iertându-ne, răbdându-ne și ajutându-ne unii pe alții.

Orice familie are regulile și ritmul ei, există o ierarhie, un respect, muncă și odihnă, suferință și bucurie, toate pentru ca să fie mai bine la toți și să vedem că progresăm și împreună, și fiecare în parte. Duhul Sfânt Mângâietorul ni-L aduce pe Domnul prin Sfintele Taine, iar Sfinții constituie acei frați mai mari și prieteni care dovedesc această realitate și ne ajută să avem un model și un ajutor ca să primim, să pricepem și să lucrăm harul, rămânând în familia Bisericii.

Pilda semănătorului ne prilejuiește un moment de privire în lăuntrul și în viața noastră, în care găsim și pământ de lângă drum, și tină subțire ca o pojghiță pe piatră, și pământ năpădit de buruieni, și pământ bun, roditor.

Pământul de lângă drum, de unde sămânța este furată de păsări: sper că majoritatea conștientizăm că anumite lucruri nu se prind de noi, că anumite idei bune ne trec pe lângă urechi fără să le dăm atenție, că anumite oportunități sunt pierdute din cauza opacității și învârtoșării inimii, și așa cum vrăjmașul plantează harnic o mulțime de gunoaie în mintea noastră, la fel ne amăgește ca pe copii să nu se prindă de noi educația duhovnicească pe care Dumnezeu nu renunță să ne-o dea, mai ales prin durerile fără de voie, până în ceasul din urmă al vieții. Se cuvine să fim tare supărați pe această așezare sufletească și să insistăm să fim mai atenți, mai dispuși a învăța și experimenta ceva nou (din cele bune, evident!), mai puțin pe automat în programul de zi cu zi, mai puțin anesteziați, mai puțin grăbiți la muncă, la somn, la vreo plăcere sau vreo obligație.

Pământul subțire de pe piatră: avem cu toții o doză de superficialitate care numai pierderi și necazuri ne aduce. Suntem plini de lucruri bune, de sfaturi de la părinți, de învățătură din școală, de citate din Sfinții Părinți pe care nu le-am aplicat încă sau pe baza cărora am început ceva, cândva, dar nu am dus la bun sfârșit. Am întâlnit cândva un părinte sfânt, am fost într-un pelerinaj, am trecut printr-o situație de viață care ne-a marcat, și ne-am pus noi în cap să schimbăm foaia, dar nu am mai făcut-o. După spovedanie, am început a ne săvârși canonul, dar l-am lăsat. Mai rău, am lăsat niște păcate dar le-am reluat. Acest cusur al nostru care nu ne lasă a duce lucrurile până la capăt, a ne vindeca deplin, a ne ține de cuvânt, chiar și față de propria conștiință, ne poate costa și în lume, unde există pretenții, standarde, ritm, sancțiuni etc., dar mai ales în plan duhovnicesc, prin pierderea mântuirii, noi crezând că totuși avem credință în inimă, deși nu suntem bisericoși, ca alții. Oare și acasă iubim numai cu inima și cu gura?!

Pământul încărcat de buruieni: câtă vreme suntem pe cale, cât nu am ajuns la nepătimirea sfinților, cât ne mai chinuie gânduri, amintiri, pofte, nervi, ambiții etc., ne este clar că riscăm să nu intrăm în Rai. Unii plivim mai harnic și mai adânc, simțind că parcă rodim mai bine și sunt mai puțini spini. Alții cosim buruienile și parcă ne-am săturat să tot apară, dar încă ne îndulcim cu păcatul și amânăm hotărârea de început bun care ne reașează în har cu adevărat. Puțin rău nimicește mult bine și puțină nebunie strică multă înțelepciune, spune în Scriptură Solomon, așa că nu ne putem amăgi că așa e lumea, un amestec de bine și rău, important să tragă la cântar binele.

Pământul bun, curățit, să nu uităm că rodește însutit prin răbdare. Răbdarea vine doar prin hotărârea creștinului de a primi durerile fără de voie cu smerenie și prin obișnuința cea bună de a duce virtuțile până la capăt, adică lucrul bun pe care-l săvârșim, să fim perfecționiști, nu meșteri la normă. Amândouă cer timp, adică zi de zi să ne nevoim, luptând cu noi înșine, neobosit, așteptând roadele după câștigarea experienței, nu bătând din palme.

Sf. Cuvioasă Parascheva (14 octombrie)

Un avantaj de care ne dăm seama pe măsură ce îmbătrânim și ne trăim viața și credința în Biserică, este unirea vieții acesteia cu cea veșnică și a Bisericii de aici cu cea din cer, nu una după alta, ci în același timp. De aceea, dacă nu ajungem la un mare duhovnic la ușă, postim și citim harnic un acatist al unui sfânt, la fel de viu, de real și de prezent în viața noastră ca și cineva care nu a pășit încă pragul veșniciei.

Sf. Parascheva și-a folosit viața ca să se curățească și să se sfințească, de foarte tânără, ca acum să-și folosească harul și veșnicia ca să ne ajute pe noi și să învie și viața noastră. Dumnezeu a rânduit ca să fie cunoscută, să se roage pentru bulgari, greci și apoi pentru români, și din împărtășirea ei de Dumnezeu, ne împărtășește cu dărnicie și nouă, doar să ne deschidem inimile.

Joi, 15 octombrie, cinstirea icoanei Maicii Domnului Pantanassa (izbăvitoarea de cancer).

Între 8-15 octombrie, în fiecare seară, săvârșim la biserică Paraclisul și Acatistul Sfintei Parascheva, nădăjduind în rugăciunile ei în aceste vremuri de umilire și discriminare a celor credincioși, dar și de vădire a faptului că puțini Îl iubesc pe Dumnezeu și Biserica Lui atât de mult încât să se jertfească, pe ei, avutul și libertatea lor pentru Dânsul.

Avem strânși 1302 lei pentru apă. Sperăm să nu trebuiască să plătim decât 3165 lei, adică prețul a ceea ce am consumat și mă lupt să fie așa. Mă rog și eu, rugați-vă și frățiile voastre.