Foaia parohială, nr. 57

Revista parohiei Iunie 14, 2019

Hristos S-a zămislit de la Duhul Sfânt, de aceea și noi, mădularele Sale, prietenii și frații Lui mai mici, L-am primit astăzi, contează să nu-L pierdem, să nu păcătuim împotriva Lui, mai ales prin păcatele înfricoșate ale necredinței, hulei, neîncrederii în Dumnezeu sau încrederii prea mari în milostivirea Sa, prin care omul nu se pocăiește, stăruie în păcate, invidiază darurile altuia, ca apoi să rămână în nesimțire duhovnicească sau să se deznădăjduiască de posibilitatea împăcării cu Dumnezeu.

Anul II, nr. 57, 16 iunie 2019

Speranța Sfântului Ilie

Foaie săptămânală a Parohiei Sf. Ilie cartier Speranța din Piatra-Neamț

Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)

Apostolul citit relatează momentul în care, după făgăduința Domnului Hristos, Duhul Sfânt Mângâietorul se coboară peste cei 120 de ucenici din foișorul Cinei celei de Taină, între căre străluceau Maica Domnului și Apostolii. Sărbătoarea se mai numește Cincizecime pentru că are loc la 50 de zile după Înviere, și Rusalii după o veche sărbătoare păgână a trandafirilor (rozelor), numită Rosalia, căreia îi schimbă complet sensul, încreștinând-o, prefăcând-o în sărbătoarea înfloririi Bisericii.

Sărbătorim de fapt ziua de naștere a Bisericii ca popor al lui Dumnezeu, ca trup al lui Hristos și ca templu al lui Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu are nevoie de Dumnezeu în mijlocul Său, și Duhul Sfânt este a treia Persoană a Sfintei Treimi. Trupul are nevoie și de cap-Hristos, dar și de viață, pe care o aduce Duhul, ca să lege și să crească în lumina Învierii toate mădularele. Templul nesfințit, fără Dumnezeu, rămâne o simplă casă, de aceea se pogoară Duhul, manifestându-Și simțit venirea ca un vânt care vine repede și în chip de limbi de foc.

Duhul S-a pogorât peste toți ucenicii, care au primit astfel ceea ce noi căpătăm prin Taina Mirungerii. La Botez, ne unim cu Hristos, murim pentru viața închinată lumii, plăcerilor și ambițiilor, suntem altoiți pe El, devenim mădulare ale Sale, o parte a Sa. La Mirungere, seva trunchiului, sângele hrănitor al trupului, Cel care ne leagă unii de alții și pe toți cu Mântuitorul, Duhul Mângâietor, face ca legătura aceasta să nu fie una exterioară, ca și cum ne-am lega de Hristos cu funii și am primi Sângele Lui ca o perfuzie, din afară. Ca urmare, imediat primim și Sf. Euharistie, sau Împărtășanie, ca această viață veșnică și această unire organică pe care o trăim cu Dumnezeu, prin Hristos și Duhul Sfânt, să înceapă să crească în noi.

Dacă ne curățim și ne educăm să trăim creștinește, Duhul Sfânt va rodi în noi darurile pe care ni le-a dăruit de la Botez, din ce în ce mai vizibil și mai în folosul multora. Va ajunge izvorul de apă vie și lumina care țâșnește din inima noastră, de care spune Sf. Evanghelie. Ne va învia din zi în zi, vom înțelege atunci ce puțin mai înseamnă moartea, vom vedea împuținându-se puterea păcatelor, până la cel din urmă gând, vom fi mai curajoși, mai liniștiți, mai răbdători și mai puternici în fața ostenelilor și durerilor vieții lumești.

Hristos S-a zămislit de la Duhul Sfânt, de aceea și noi, mădularele Sale, prietenii și frații Lui mai mici, L-am primit astăzi, contează să nu-L pierdem, să nu păcătuim împotriva Lui, mai ales prin păcatele înfricoșate ale necredinței, hulei, neîncrederii în Dumnezeu sau încrederii prea mari în milostivirea Sa, prin care omul nu se pocăiește, stăruie în păcate, invidiază darurile altuia, ca apoi să rămână în nesimțire duhovnicească sau să se deznădăjduiască de posibilitatea împăcării cu Dumnezeu.

Nu doar ne amintim de Pogorârea Duhului, Mângâietorului, Care purcede-izvorăște din Tatăl și ne este trimis de Fiul, ci azi vine la noi, îndemnându-ne la pocăință și viață curată, plină de râvnă, ca darurile Sale să înceapă să se vadă din ce în ce mai bine în viața noastră, începând cu curăția, înfrânarea, apoi blândețea, credința care ne arată cele nevăzute, continuând cu facerea de bine, apoi bunătatea, îndelungă-răbdarea, pacea, bucuria, culminând cu dragostea care ne unește cu Dumnezeu. Cine are aceste roade se uită mai puțin la vorbirea în limbi sau orice alt dar, mai mult sau mai puțin spectaculos, pentru care îi cinstim pe sfinți și ne rugăm lor pentru ajutor.

Ramurile duse acasă, binecuvântate, sfințite, ne arată mărturisitori ai primirii Duhului. Ca și lumânarea de Paște, și aceste ramuri se cuvine a înverzi și rodi în inimile și în viețile noastre.

Luni sărbătorim Sfânta Treime, dar toate rugăciunile vorbesc tot de Duhul Sfânt și de Biserică. Nimic mai normal, pentru că de fapt e sărbătoarea Duhului, ca Persoană centrală în praznicul de duminică. Duminică am cântat despre Biserică, dar am pomenit mereu de Duhul ca Cel ce o umple de har, adică de cunoștință și de putere, fără de Care suntem o organizație omenească. Luni sărbătorim pe Duhul, dar închinându-ne Treimii celei deoființă și nedespărțite, am numit praznicul Sfânta Treime și pomenim mereu de Biserică, mediul în care se manifestă atât de benefic nouă, ca să ne simțim uniți cu Hristos.

De la Rusalii începem să rostim iarăși Împărate ceresc la începutul rugăciunilor noastre.

În săptămâna 16-22 iunie nu este obligatoriu să postim miercuri și vineri (harți).

Program de Spovedanie pentru Postul Sf. Apostoli:

- Sâmbătă, 22 iunie, începând cu ora 17.00 (cei care vor să se împărtășească duminică, să postească joi, vineri și sâmbătă. Copiii postesc doar sâmbătă.

- Joi, 27 iunie, începând cu ora 18.00.

- Sâmbătă, 29 iunie, începând cu ora 17.00 (cei care vor să se împărtășească duminică, au doar dezlegare la pește sâmbătă.

S-au strâns 8810 lei pentru candelabru. Au mai intrat 75 lei în contul parohiei din formularele cu 2%. Am început să strângem câțiva bănuți pentru hram.

Atașamente: 
PDF icon 2019_06_16.pdf
Citește alte articole despre: foaie parohiala