Foaia parohială, nr. 40

Anul II, nr. 40, 17 feb. 2019

Speranța Sfântului Ilie

Foaie săptămânală a Parohiei Sf. Ilie cartier Speranța din Piatra-Neamț

Duminica a 33-a după Rusalii (A Vameșului și a Fariseului)

Începutul Triodului

Începe acea parte a anului bisericesc intitulată perioada Triodului—numită după cartea de slujbă principală din aceste săptămâni—care ține de la Duminica Vameșului și a Fariseului, până la Sămbăta dinaintea Învierii.

Ne pregătim pentru post 3 săptămâni, postim alte 7, apoi vin Paștile. În cele trei săptămâni, căutăm să ne pornim sufletul, să-l aplecăm spre smerenie, spre iertare, spre nevoia pregătirii vieții viitoare, spre nevoia folosirii uneltei postului pentru a ne bucura de Înviere. Pomenim și pe cei adormiți, ne luăm rămas bun de la mâncărurile de dulce, dar și de alte plăceri lumești, ca să ne revenim la normalitatea de creștini nevoitori în zilele de post, nădăjduind să mai rămână ceva din această normalitate și în și după Săptămâna Luminată (cea de după Paști).

Se înmulesc slujbele, de aceea creștinii, având  credință în puterea rugăciunilor, mai ales a Sfintei Liturghii, dau pomelnic pentru perioada Postului Mare, cu grijă specială pentru cei adormiți, și conștienți de nevoia sprijinirii efortului Bisericii în acest sens, aduc la altar lumânări, tămâie, cărbune, vin, untdelemn, făină, precum și un bănuț, după inimă și putere.

Chiar și cei care sunt pomeniți mereu, la vii și adormiți, cu toți ai lor, în fiecare zi, adaugă daruri peste darurile obișnuite pe care le fac și cu care țin parohia în picioare. Și preotul, și credincioșii, se roagă mai mult, se luptă cu ei înșiși mai apăsat, și se așteaptă ca prin rugăciunile amplificate alte Bisericii, să rodească mai bine.

Subliniind că pornim de la neînfrânare la înfrânare, de la nelucrare la nevoință, de la dulceață la post, în săptămâna următoare, miercuri și vineri avem harți, adică dezlegare să ne comportăm ca într-o zi de dulce, ca în următoarele două săptămâni, limitările culinare să se accentueze și să ne trimită mintea la înfrânarea de la păcate și să ne pregătească a începe cu avânt Postul Mare, în prima lui săptămână, încărcată de slujbe speciale, după cum știm.

Apostolul citit ne transmite mesajul sfânt de a lăsa lumea și oamenii lumești pe drumul lor ”spre tot mai rău, rătăcind pe alții și rătăciți fiind ei înșiși”, iar noi, credincioșii, să rămânem în ce am învățat, știind de la cine am primit cele sfinte și învățătura dumnezeiească, urmând generațiilor de sfinți dinaintea noastră prin cunoștință, bună-purtare, credință, îndelungă-răbdare, în dragoste, în stăruința spre bine și spre bunătățile nădăjduite, chiar dacă durerea, suferința, necazul, nu părăsesc niciodată și pentru prea multă vreme viața noastră, dar prin răbdare, observăm cum ne ajută Dumnezeu. Cât de potrivit mesaj când Postul Mare bate la ușă, Spovedania se apropie, înnoite și înmulțite nevoințe ne stau înainte, ispite cum numai în post se găsesc se adună în mâna vrăjmașului, dar lumea o ține pe-a ei, nesimțitoare, într-o telenovelă zgomotoasă, fără sfârșit, la care ne condamnă că nu am mai vrea să luăm parte.

Sf. Evanghelie atrage atenția celor care voiesc să se pocăiască, să se îndrepte, că trebuie să se smerească, iar celor care cred că sunt oameni ai lui Dumnezeu, râvnitori, mergând mereu în ritmul Bisericii, să nu se mândrească, să nu se slăvească în deșert, să observe mândria care le însoțește faptele bune precum umbra pe omul ce pășeșete în lumină.

Dumnezeu vrea să ne îndreptăm, să ne vedem păcătoșenia, să fim hotărâți a ne schimba viața, dar a ne și aștepta să reușim numai datorită ajutorului harului. La Spovedanie, lăsăm demnitatea, prestanța, numele bun, atitudinea serioasă și distantă, nu ne ascundem în politețuri, nu ne apărăm, nu ne justificăm, ci recunoaștem și mărturisim, cerând ajutor ca să ne schimbăm viața, și prin aceasta să ne pregătim pentru adevărata viață, unită cu Dumnezeu, care începe și se continuă în Biserică. Preotul nu ne judecă, ci ne ajută și ne prescrie acea dietă duhovnicească cu care devenim capabili și conștienți cum conlucrăm cu Dumnezeu la mântuirea noastră. Atitudinea, mărturisirea și canonul fac eficientă și simțită dezlegarea.

Mare grijă să avem la slavă deșartă și mândrie, cei care pășim pe drumul Bisericii, ne rugăm, postim, contribuim, donăm, facem milostenie, primim Sf. Împărtășanie! Dacă avem impresia că nu suntem încercați mereu de mândrie, este simptom sigur că o avem și îi datorăm căderile noastre periodice, uneori inexplicabile prin cine știe ce păcat săvârșit. Să nu ne ascundem mândria sub recunoștință, ca fariseul, să nu o aducem la rugăciune, să nu credem că anumite cuvinte din cărticica de rugăciuni nu ne privesc, câtă vreme sfinții ne spun că rădăcinile păcatelor greu și în timp se usucă!

Singura cale de a fi ridicați și cinstiți de Dumnezeu este să ne așezăm în urma tuturor. Doar dacă ne smerim și respingem orice gând de ridicare, știm că nu ne mândrim. Doar dacă ne încearcă vicleanul cu disperare, tristețe, melancolie, dezădejde, avem voie să ne ridicăm pe noi înșine cu nădejdea în iertarea, mila, atenția și acoperământul lui Dumnezeu și al sfinților.

Dumnezeu știe câtă nevoie avem și de semne ale iubirii și grijii Lui și ni le va da, la vremea potrivită.