Acatistul Sfântului Duh

Cuvinte duhovnicești Iunie 14, 2020

Toate se fac în viața creștinului în Hristos, prin Duhul, spre unire cu Tatăl. La vreme de neliniște, frică, nelămuriri și căutări, necaz, neputință, înaintea examenelor, Acatistul Sf. Duh se citește de mulți credincioși. Îl ofer aici într-o variantă pe care am diortosit-o și verificat-o nițel, iar în atașament, gata de listat pe hârtie obișnuită A4, față-verso, dând pagina pe muchia îngustă. Mai ales acum, când copiii noștri sunt în prag de examene, să ne lumineze și să ni-i lumineze Mângâietorul Duhul Sfânt!

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mîntuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. (de 3 ori)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh și acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluieşte de 3 ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru care eşti în Ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în Cer, așa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noştri, și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean.

Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de niciun răspuns, această rugăciune aducem Ție ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi că întru Tine am nădăjduit. Nu te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută  și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumnezeul nostru și noi poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum...

Ușa milostivirii deschide-ne-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne izbăvim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.
Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut; Cel deoființă cu Tatăl,

Prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat.
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică.
Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor.
Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluieşte (de 12 ori). Slavă… Şi acum…

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuși Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru. (3 închinăciuni)

Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta. Şi să nu intri la judecată cu robul Tău, că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu. Că a gonit vrăjmaşul sufletul meu, împilat-a la pămînt viaţa mea, aşezatu-m-a întru întuneric ca pe morţii veacului. Şi s-a mîhnit întru mine duhul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele din început, cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gîndit. Tins-am către Tine mîinile mele, sufletul meu ca nişte pământ fără de apă Ţie. Degrab auzi-mă, Doamne, slăbit-a duhul meu; să nu întorci faţa Ta de la mine, şi mă voi asemăna celor ce se pogoară în groapă. Auzită fă mie dimineaţa mila Ta, că spre Tine am nădăjduit; arată mie, Doamne, calea în care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la vrăjmaşii mei; Doamne, la Tine am scăpat. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun mă va povăţui la pământul cel drept. Pentru numele Tău, Doamne, mă vei via, întru dreptatea Ta vei scoate din necaz sufletul meu, şi întru mila Ta vei sfârşi pe vrăjmaşii mei, şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sînt robul Tău.

Slavă... Și acum...

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeule.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeule.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Tropar, glasul al 8-lea:

Binecuvântat ești, Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce preînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, slavă Ție!

Doamne, miluiește (de trei ori). Slavă... Și acum...

Psalmul 50: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește, că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât să fii îndreptățit întru cuvintele Tale și să biruiești când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele cele smerite. Întoarce fața Ta de către păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh, Cel Care din sânurile Tatălui a purces și asupra Apostolilor a coborât, acoperind ca și cu niște ape pământul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al Învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Icosul 1

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:

Vino, Lumină adevărată, duhovnicească bucurie;
Vino, Nor purtător de rouă și negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îți fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condacul 2

În chipul limbilor de foc, întru lumină și suflare de vânt de bucurie făcătoare, pogorându-Se Duhul cel Sfânt peste Apostoli și de văpaia Lui fiind cuprinși, chemat-au pescarii întreaga lume la Biserica lui Hristos; necazuri și nevoi răbdând cu bucurie pe pământ și pe ape, de morțile cele cumplite nu se spăimântau, în tot pământul ieșind vestirea cântării lor, celei de Dumnezeu insuflate: Aliluia!

Icosul 2

Potir de ploaie dătător, izvorâtor de foc, care pe muntele Sionului ai coborât asupra Apostolilor, Ție cântare Îți aducem, pe Tine Te binecuvântăm și Îți mulțumim Ție, Dumnezeule, Duhule Sfinte:

Vino, Cela ce Sfânt ești și Biserica o păzești;
Vino și dă un suflet și o inimă celor ce cred în Tine;
Vino și aprinde evlavia noastră cea rece și neroditoare;
Vino și risipește negura necredinței și a răutății, care se îndesește pe pământ;
Vino și călăuzește pe toți pe drumul vieții celei drepte;
Vino și ne povățuiește la tot adevărul;
Vino, Înțelepciune neajunsă și cu judecățile cele de Tine știute, mântuiește-ne;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condacul 3

O, preaadâncă Taină! Dumnezeule, Duhule necuprins cu mintea, Care împreună cu Tatăl și cu Fiul toate le-ai zidit. Tu care ai împodobit cetele îngerilor de sus, întru locașul luminii celei neapropiate. Tu ai chemat la ființă, cu strălucirea slavei, cetele de foc ale luminătorilor cerești și ai unit trupul și sufletul într-o minunată alcătuire, zidind neamul omenesc; pentru toate acestea toată suflarea Ta laudă și cântă: Aliluia!

Icosul 3

Alfa și Omega, Începutule și Sfârșitule, Tu, veșnicule Duh, cu necuprinsa putere a purtării deasupra apelor și cu iubitoarea Ta îmbrățișare ai adus pe toți și pe toate la viață. Din suflarea Ta cea de viață făcătoare a răsărit, din genunea cea fără de chip, frumusețea lumii celei întâi zidite, pentru care Îți strigăm:

Vino la noi, Preaînțeleptule Ziditor al lumii;
Vino, Cela ce ești mare în micuța floare, ca și în luminătorii cerului;
Vino, Felurime negrăită și Frumusețe veșnică;
Vino și luminează întunecata netocmire a sufletului meu;
Vino și ne arată pe noi zidire nouă în Hristos;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condacul 4

O, Duhule preabun și neajuns, din care izvorăște sfințenia! Tu ai înveșmântat-o pe Preacurata Fecioară Maria cu strălucirea orbitoare și neapropiată a Dumnezeirii Tale, făcând-o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, Împărăteasă a îngerilor, spre mântuirea oamenilor. Cu puterea cea mai presus de lume, Tu i-ai umbrit pe Prooroci și Apostoli, Tu i-ai purtat până la al treilea cer, Tu le-ai rănit inimile cu frumusețea cea de sus, punând în graiul lor îndemn înflăcărat, cu care aduc pe oameni la Dumnezeu. Tu îi preschimbi pe cei păcătoși, iar ei, plini fiind de arzătoare bucurie, Îți cântă: Aliluia!

Icosul 4

Prin Duhul Sfânt totul viază, și cu puterea Lui se va ridica spre învierea cea de obște toată zidirea, în ceasul de pe urmă al veacului acesta și cel dintâi al veacului ce va sa vie. Ridică-ne atunci din groapă, Preabunule, Mângâietorule, nu spre osândă, ci spre a ne împărtăși de fericire, întru Dumnezeiasca lumină, cu toți Sfinții, cu părinții și apropiații noștri, ca să-ți cântăm:

Vino dar, și de a sufletului moarte ne izbăvește;
Vino, și înainte de sfârșitul nostru, ne îndestulează cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos;
Vino și dă-ne să adormim în pace, cu cuget neîntinat;
Vino și luminoasă fă scularea noastră din somnul morții;
Vino și ne învrednicește să privim cu bucurie la norii veșniciei;
Vino și fă-ne fii ai nestricăciunii;
Vino și luminează atunci ca un soare, trupurile noastre cele fără de moarte;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Condacul 5

Auzind glasul Tău: “Dacă cineva însetează, să vină la Mine și să bea”, rugămu-Te, Fiule al lui Dumnezeu, astâmpără-ne setea de viața cea duhovnicească și dă-ne apa vieții. Revarsă asupră-ne unda harului Duhului Sfânt, Cel ce împreună cu Tine are izvor în Tatăl, ca să nu mai însetăm în veac, toți cei ce cântăm cu umilință: Aliluia!

Icosul 5

Nestricăciosule și Neziditule, Veșnicule, Preaînduratule Duh, Apăratorule al celor drepți, Curățitorule al păcătoșilor, slobozește-ne de orice întinăciune, ca strălucirea luminii harului Tău să nu se strice întru noi, cei care Îți cântăm:

Vino, Preabunule și dă-ne umilință și izvoare de lacrimi;
Vino și ne învață să ne închinăm Ție în Duh și în adevăr;
Vino, Preaînaltule Adevăr, și lămurește îndoielile sărăcăcioasei noastre înțelegeri;
Vino, Viață neîmbătrânitoare, și ne primește din strâmtorarea veacului acesta pământesc;
Vino, Lumină Veșnică, și se vor risipi toate nălucirile și spaimele;
Vino, Putere veșnic nouă, împrospătându-i pe fiii Tăi cei osteniți;
Vino, nemărginită Bucurie, și uitate vor fi vremelnicele întristări;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condacul 6

Saltă, fiică a luminii, Sionule, Sfântă Maică, Mireasă împodobită și slăvită, cu cerurile deopotrivă, strălucitoare Biserică sobornicească a lui Hristos! Asupră-ți odihnește Duhul Cel Preasfânt, Care tămăduiește neputințele, împlinește lipsurile, dăruiește viață celor morți și îi aduce la viața veșnică pe toți cei ce cu cuviință și cu dreptate strigă: Aliluia!

Icosul 6

“În lume necazuri veți avea”, a zis Mântuitorul. Unde vom afla alinare și cine ne va mângâia? Tu, Duhule Mângâietor, Însuți dezleagă întristarea noastră! Mijlocește pentru noi cu suspinuri negrăite și ușurează inimile celor care Te roagă:

Vino, dulce Răcoare a celor osteniți și împovărați;
Vino, Împreună-grăitorule cu cei întemnițați și Adăpostul celor prigoniți;
Vino și miluiește pe cei slăbănogiți de sărăcie și de foamete;
Vino și tămăduiește patimile trupurilor și sufletelor noastre;
Vino și cercetează pe toți cei care însetează de lumina Ta;
Vino și alină întristarea noastră cu nădejdea veșnicei bucurii;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condacul 7

“Celui care hulește împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta nici în veacul acesta, nici în cel viitor”, a spus Domnul. Ascultând acest cuvânt străin ne cutremurăm, ca nu cumva să fim judecați cu cei neascultători și cu luptătorii împotriva lui Dumnezeu. Nu lăsa, Duhule Sfinte, inima noastră să se plece spre cuvinte de vicleșug. Întoarce din schisme, eresuri și necredință pe toți cei rătăciți, iar pe întâii născuți ai Bisericii Tale învrednicește-i să cânte în vecii vecilor: Aliluia!

Icosul 7

Când S-a îndepărtat Duhul Sfânt de la regele Saul, atunci spaima și neliniștea l-au cuprins, iar întunericul deznădăjduirii l-au coborât în cele mai dedesubt; așa mi s-a întâmplat și mie în ziua întristării și împietririi cugetului meu, căci m-am îndepărtat de la lumina Ta; ci dă-mi a Te chema necontenit, Ocrotirea sufletului meu, până ce lumina Ta mă va lumina pe mine, cel împuținat la suflet:

Vino dar, și nu mă lepăda pentru cârtirea și nerăbdarea mea;
Vino și potolește cumplita vijelie a tulburării și aprinderii;
Vino și odihnește pe cei necăjiți de strâmtorările vieții;
Vino și îmblânzește inima în ziua împietririi și a mâniei;
Vino și surpă urzelile, tulburările și spaimele duhurilor întunericului;
Vino și dă-ne cu suflarea Ta, inimă zdrobită, ca prin răbdare să ne mântuim sufletele noastre;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Condacul 8

Mântuiește-ne, Cerescule Părinte, căci săraci suntem, neputincioși și orbi, și goi duhovnicește! Dăruiește-ne aurul Tău, cel curățit în foc; cu veșmânt alb acoperă rușinea noastră și vindecă ochii noștri cu balsamul Tău. Pogoară și în vasele cele necurate ale sufletelor noastre harul Preasfântului Tău Duh, Cel de viață făcător, ca învrednicindu-ne bucuriei celei de a doua nașteri, cu toții să-ți cântăm: Aliluia!

Icosul 8

Ca turnul Babel se prăbușește fericirea pământească. Jalnice sunt toate strădaniile omenești. Bine îmi este mie că m-ai smerit, că în păcate și în căderi mi-ai acoperit toată slăbiciunea și nimicnicia. Fără de Tine nimic nu putem face, dar nădăjduim că ne vom mântui prin harul Tău, grăind:

Vino dar, Unule Preaînțeleptule Ziditor al vieții;
Vino și lămurește-ne căile Tale cele neînțelese;
Vino, precum un fulger și luminează sfârșitul vieții pământești;
Vino și binecuvintează tot începutul bun pe care îl punem;
Vino și fii nouă ajutător la fapte bune;
Vino și luminează mintea noastră în ceasul descumpănirii;
Vino și dăruiește duh de pocăință, ca să se risipească prin aceasta scârbele ce stau să vină asupra lumii spre pedepsire;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condacul 9

Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său cel Unul Născut L-a dat pentru mântuirea noastră, Care S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și Și-a întins pe Cruce mâinile Sale de Ziditor al lumii, iar prin Sângele Său răscumpărat-a din păcat și din moarte întreaga lume. Pentru aceea, toată zidirea așteptând slobozirea slavei fiilor lui Dumnezeu, cântă Tatălui care a iubit, Fiului care a răscumpărat și Duhului care a sfințit: Aliluia!

Icosul 9

Duhul Cel Făcător de viață, Care S-a pogorât asupra lui Hristos la Iordan, în chip de porumbel, a odihnit și asupra mea, când mă aflam la scăldătoarea Sfântului Botez, dar s-a întunecat lucrarea bunătății Sale din pricina greșelilor mele. Pentru aceea, precum drumețul rătăcit noaptea în pădure așteaptă zorii, așa și eu însetez de razele Tale, Bunule, ca sa nu pier cu totul, ci să cânt:

Vino dar, la cel pecetluit cu numele Tău cel înfricoșător;
Vino dar și ușurează cugetul chinuit și pârjolit fără cruțare;
Vino și înnoiește întru mine chipul Tău ce s-a întunecat;
Vino și risipește nălucirile cele născute din păcat;
Vino și mă învață să împărtășesc durerile cele străine;
Vino și pleacă-mă să iubesc întreaga Ta zidire;
Vino și dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condacul 10

Duhul Sfânt naște a doua oară pe om spre viața veșnică; Duhul Sfânt însuflețește pe mucenici, sfințește preoții, încununează pe cei drepți, face din pâine și din vin Însuși Dumnezeiescul Trup și Sânge al lui Hristos. O, adâncul bogăției și al înțelepciunii lui Dumnezeu! Dă-ne cununa darurilor Tale—dragostea cea veșnică și atotiertătoare, care se întristează pentru vrăjmași și vrea ca toți să fie mântuiți, ca lămuriți fiind prin ea, ca niște fii ai luminii să strigăm: Aliluia!

Icosul 10

Cine ne va despărți de dragostea lui Dumnezeu? Scârba, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau goliciunea, sau nevoia, ori sabia? Dacă ne vom lipsi chiar de toate cele de pe pământ, avem moștenire nepieritoare în ceruri. Ci dă-ne, Doamne, să Te iubim, nu cu cuvântul sau cu limba, ci cu fapta nemincinoasă și cu nevoința întregii vieți, strigând:

Vino, Atotputernicule Duh, și ne sporește credința atotbiruitoare;
Vino și ne dă îndrăznire în rugăciune;
Vino și încălzește inimile, ca să nu se răcească dragostea noastră din pricina prea multor fărădelegi;
Vino și dă-ne să nu cădem în vreme de prigoană și de batjocorire a credinței;
Vino și ne păzește de ispite peste puteri și de sminteli;
Vino și înviază inimile noastre prin rourarea Ta;
Vino, tămăduiește-ne, sfințește-ne și ne ridică, Bunule, cu harul Tău;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Condacul 11

Acestea zice Domnul: “Vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, și fiii și fiicele voastre vor prooroci, bătrânii voștri vise vor visa, iar tinerii voștri vedenii vor vedea”. Duhule preadorit, dă-ne doar o fărâmitură de la masa fiilor celor aleși ai mângâierilor Tale, celor care cu umilință strigăm: Aliluia!

Icosul 11

Acolo unde ai răsărit, fie și doar pentru o clipă, în locul cel de taină al sufletului, strălucind ca un fulger, neuitată este frumusețea descoperirii Tale, prin care se preschimbă, cu preschimbare dumnezeiască și înfricoșătoare cuviință, făptura cea din tină. Învrednicește-ne, Bunule Mângâietor, încă din viața pământească să Te vedem cu inimă curată, noi, cei care strigăm:

Vino, Fulger dătător de lumina veșniciei;
Vino și luminează-ne cu strălucirea cea neînserată;
Vino, Vistiernicul smereniei și Veselia celor blânzi;
Vino, Apă vie și răcorește-ne de arșița patimilor;
Vino, că departe de Tine nu aflăm liniște și tihnă;
Vino, ca împreună cu Tine pretutindeni este Împărăția Cerurilor;
Vino și întipărește-ne în suflet chipul Tău cel ca de soare;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condacul 12

Râu nesecat al harului, Cela ce ierți păcatele, Duhule Sfinte, primește rugăciunea noastră pentru întreaga lume, pentru cei credincioși și pentru cei necredincioși și pentru fiii neascultării; întoarce-i la Tine și pe toți adună-i în Împărăția Sfintei Treimi, ca să se rușineze de Tine și cel din urmă vrăjmaș – moartea – iar lumea, renăscută din focul cel curățitor, să cânte cântarea cea nouă a nemuririi: Aliluia!

Icosul 12

Văd cu duhul cetatea lui Dumnezeu – Ierusalimul Ceresc – ca pe o mireasă împodobită, cu chip de soare, în sărbătoare. Aud săltarea drepților la Cina Domnului, aud glasurile Îngerilor și pe Prealuminatul nostru Domn Hristos între aleșii Săi, de unde durerea, întristarea și suspinarea au dispărut. Împărate Ceresc, Duhule Sfinte, învrednicește-ne prin înșeptita cunună a darurilor Tale să ne împărtășim în Domnul de bucuria veșnică, noi, cei care strigăm:

Vino, Bunule, și trezește în noi setea de viața de dincolo de mormânt;
Vino și aprinde în inimile noastre dorirea vieții veacului celui adevărat;
Vino și ne descoperă bucuria Împărăției celei ce va să vină;
Vino și dă-ne strălucirea ca zăpada a curăției;
Vino și umple-ne cu strălucirea Dumnezeirii;
Vino și ia-ne la nunta Mielului;
Vino și ne învrednicește să împărățim în slava Ta cea veșnică;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condacul 13

O, noian purtător de lumină al iubirii celei mântuitoare, Duhule făcător de viață, încălzește cu suflarea venirii Tale neamul omenesc cel înghețat întru fărădelegi, grăbește pieirea răului cu nepătrunsele Tale judecăți și ne descoperă cum să prăznuim în veșnicie adevărul cel dumnezeiesc, astfel ca să fie Dumnezeu totul întru toate, iar cele cerești și cele pământești și cei izbăviți din iad, dimpreună să cânte: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Icosul 1

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei nematerialnice. Dimpreuna cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:

Vino, Lumină adevărată, duhovnicească bucurie;
Vino, Nor purtător de rouă și negraită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îți fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Condacul 1

Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh, Cel Care din sânurile Tatălui a purces și asupra Apostolilor a coborât, acoperind ca și cu niște ape pământul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al Învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălășluiește întru noi!

Rugăciune către Sfântul Duh, a Sf. Simeon Noul Teolog

Vino, Viaţa cea fericită şi veşnică şi Dreapta cea atotţiitoare, întru tot Sfinte şi de viaţă Făcătorule şi Ziditorule Duhule, Cel ce eşti de aceeași cinste întru stăpânire cu a Tatălui şi a Fiului, Cărora în trei ipostasuri deopotrivă Le este vrednicia, dumnezeirea, unirea gândirii şi conglăsuirea spre Unul. Vino, Doamne al meu, pe care Te-a dorit şi Te doreşte ticălosul meu suflet. Vino, Cel ce Tu însuţi Te-ai făcut dorinţă întru mine şi m-ai făcut să Te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava. Vino, suflarea mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu. Fă-te cu mine un duh, preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare, Dumnezeu cel peste toate. Fă-Te mie totul întru toate, hrană negrăită şi cu totul necheltuită, care de-a pururea se varsă în buzele sufletului meu şi curge ca un izvor în inima mea, îmbrăcăminte care străluceşte şi cu totul arde pe draci, curăţire care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi, pe care venirea Ta le dăruieşte celor către care vine. Fă-Te mie, Doamne, lumină neînserată şi soare neapus, în tot locul strălucind peste mine, Cela ce nu te întorci dinspre nimeni, ca să nu ne acoperim cu întunericul păcatelor noastre, nevrând a veni către Tine. Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi îmi dă mie înţelepţirea desăvârşită a ochilor. Pune limbii mele frâu, arată urechile mele bine supuse sfintelor Tale porunci, dă-mi răbdare întru necazuri, înţelepţeşte şi întăreşte inima întru îndelungă-răbdare, întru milostivire, în dragoste, întru smerită cugetare, în pace către sine-mi şi către toţi, întru întoarcere de la lenevirea şi trândăvia dracilor, întru care ca întru nişte dulceţi m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire lămurită întru gânduri, pe care anume se cuvine mai mult a le alege. Dă-mi mie să cunosc meşteşugirile diavolului şi să mă lepăd de ele şi de el, şi cu totul să-mi tai voia mea şi să las cele ale mele întru purtarea Ta de grijă, şi de acolo să nădăjduiesc folosul. Căci la Tine este viaţa mea, lumina mea, mântuirea mea şi pe Tine Te binecuvântez şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început Purcezătorului Tău Părinte şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o ființă cu Tine Fiul Lui, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Atașamente: 
PDF icon acatistul_sf_duh.pdf
Citește alte articole despre: acatist sf duh